Camino de Santiago / Insight / Travel

Ziua 1 Camino de Santiago

Ziua 1 miercuri 5 iunie 2013

Pamplona- Cizur Menor 6 km

Am ales sa mergem pe Camino francez sau ruta galbena de pe harta. Aceasta varianta incepe din foarte multe locuri din Franta dar cel mai des de la St. Jean Pied de Port – un orasel aproape de granita cu Spania. Se urca Pirineii si pe urma se coboara in Spania. Noi am inceput cu 70 km mai in fata, la Pamplona. Nu stiam exact de ce, asa a ales mama, asa a fost sa fie.

Pamplona este un oras universitar foarte frumos. Are o populatie de 200,000 locuitori. Este patronat de San Fermin de unde si numele festivalului celebru cu tauri care ii ranesc pe oameni si oamenii care ii ranesc pe tauri. Prea murdar pentru gustul meu. Festivalul a fost ‘facut’ celebru de Ernest Hemingway pentru ca a scris despre el in cartea ‘Fiesta’ (‘The Sun also Rises’). Daca te intereseaza, se desfasoara anual intre 6-14 iulie.

Aveam emotii. Nu concepeam cum se incepe drumul pur si simplu. Eram la niste rude in vizita si am ajuns cu masina in Pamplona. Adica ne-am dat jos dintr-o limuzina direct pe Camino. Elegant inceput. Eram plina de intrebari. Cum se face? Unde mergem? Cum incepem?
Cumva aceste intrebari ramaneau nepuse si mergem cuminte in urma mamei. Stiam ca trebuie sa ne luam credentialul/ pasaportul pelerinului sau acel carnetel unde se pun stampile in biserici, pensiuni sau baruri. Aceste stampile dovedesc la final ca pelerinul a parcurs drumul. Tot cu pasaportul pelerinului se merge la albergue de pelerini si ai ocazia sa beneficiezi de o cazare foarte ieftina.
Am ajuns la albergue Jesus y Maria de unde am luat credencial-ul. Sa fac o specificare, toate pensiunile in care dorm pelerinii se numesc albergue in spaniola si asa le spun si eu.
Facem primele poze in calitate de pelerini si pornim la drum. Eu ma intrebam de unde stim pe unde sa mergem si am aflat. Ne orientam dupa sagetile galbene si dupa scoici.
Scoica este simbolul drumului din cauza ca acesta se termina la mare la Fisterra – capatul Terrei, al pamantului. Majoritatea pelerinilor au o scoica mare agatata de rucsac, eu am luat o brosa in forma de scoica, draguta si ea.
Am gasit drumul si pornim pe el asa prin oras. Mergeam pe o strada normala printr-un oras normal ca niste turisti normali. Asta se intampla pe la ora 14:00. Deja mersesem pe jos suficient cat sa ma simt pelerin.

20130721-141215.jpg

Dar ce sa vezi, mama isi aduce aminte ca, acum 5 ani cand a facut ea camino-ul prima data, a baut o cafea intr-o piata si i-a placut foarte mult acolo. Asa ca, ne-am intors si am redevenit turisti si am cautat piata respectiva. O piata despre care nici macar nu stiam cum se numeste. Dar pana la urma am gasit-o. Acum ma amuza dar atunci imi venea sa o strang de gat. A baut cafeaua, eu am luat un ceai verde si dupa am facut cunostiinta cu un tapas. Eu credeam ca este un desert cand l-am vazut la doamna de la masa de langa, care il manca tacticoasa tinand cainele in brate. De fapt este un sandwich in miniatura, cu caracatita printre altele. Piata era Plaza del Castillo una din cele mai vizitate din Pamplona. In piata era un targ de carte, am cascat putin gura, mi-am adus aminte ca voi cara in spate tot ce cumpar si am plecat cu mana goala.

20130721-141343.jpg

20130721-141426.jpg

Pornim la drum. De data asta chiar ajungem sa iesim din oras. Inainte sa iesim trecem prin zona universitara cu multe parcuri si multa verdeata. Deja intalnim si alti pelerini pe drum si ii salutam ca si cum ne-am cunoaste de o viata.

20130721-141659.jpg

Mai mergem putin pe asfalt pe marginea drumului si ajungem la Cizur Menor. Spre surprinderea mea am terminat pelerinajul pentru ziua respectiva. Ne cazam la un albergue micut si saracacios unde aflu ca cei care se ocupa de el, sunt voluntari. Toti hospitaliero de la albergue sunt voluntari. Mai aflu si care este ritualul pelerinului dupa mers. Imi fac dus pe urma imi spal hainele. Din fericire gasesc un loc in spatele bisericii de unde vad tot orasul si un lan de grau. Aici am reusit sa meditez si sa ma intind putin. Restul dupa-mesei imi apartine. Singura mea preocupare este sa gasesc ceva de mancare si un pahar de vin. Ceva de mancare intr-un sat fara supermarket sau magazin.

20130721-141813.jpg

La albergue mai apar 3 francezi, Antoine, o fata si inca un tip. Ies putin afara pe banca sa citesc din cartea mea despre fericire dar nu prea imi iese pentru ca vine o doamna vorbareata. Ea este din US si face pelerinajul cu fiica ei de 19 ani. Si ce a fost cel mai dragut, a zis ca sunt ‘in my early twenties’. Ea mi-a povestit cum a parcurs primele zile de drum si cat de tare o dor picioarele si bataturile. Nu am putut sa ma abtin si i-am spus ca eu am inceput camino doar de doua ore si ca nu ma doare nimic. Mai dam si peste o fata din Ungaria, Andrea, daramata si ea de basici, o glezna umflata si spasme musculare.

Intre timp mama se imprieteneste cu niste flacai italieni care vor sa gateasca niste paste. Asa ca pornim in drumetie spre satul vecin in speranta gasirii unui magazin. Eu cu mama si cu Fausto, unul din flacaii italieni. Aaa, le spun flacai pentru ca au peste 60 de ani. Dupa o ora deja puteam sa inteleg si chiar sa vorbesc italiana. Prin urmare, la cina mancam niste paste cu ton care dupa standardele mele erau cam de nota 6 dar aveam sa invat mai incolo ca pe camino nu voi avea parte de stele Michelin si trebuie sa renunt la orice pretentie legata de mancare.

Cam asa s-a desfasurat prima zi. In loc de 6 km am mers de fapt vreo 12. Chiar si asa, am observat seara ca imi zburda niste ganduri mai bune prin cap.

Advertisements

Let me know what you think!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s