Creative writing / Insight

Sa mai scriu si eu cate ceva, nu?

20140404-101155.jpg

Probabil te intrebi de ce nu am mai postat nimic de câteva zile. Pai sa iti spun. In loc sa scriu pe blog, am scris scrisori. Am scris pe niște cartonase colorate câteva fraze care ma vor ghida in lunile următoare. Când va veni momentul potrivit, ti le arat. 

S-a încheiat o etapa. Sunt fille au pair de șase luni. Daca imi spuneai acum un an ca eu voi face asta, ti-as fi spus ca ai înnebunit. Dar uite ca, nu se știe cum, am ajuns sa o fac. Si sa o fac bine. Înainte sa vin aici, Luc mi-a spus ca trebuie sa ma ocup de fiul lui, Clement când el nu e disponibil si sa il ajut cu treburile casei, cumpăraturi, gătit, rufe. Ok, fac toate lucrurile care le-as face si pentru mine iar ca sa îngrijesc câteva ore pe zi un copil, mai primesc si bani de buzunar. In plus, am ocazia sa trăiesc intr-un oraș superb, intr-o casa in care am tot ce imi trebuie si am si mult timp liber. 

Pare usor, nu? Asa ziceam si eu. Dar odată ajunsă aici am constatat ca un copil poate fi mai dificil ca un adult uneori si ca un adult le are pe ale lui si când vii in casa unui om, durează puțin pana iti găsești locul. Iar cu timpul liber, iti devine dusmanul principal daca nu il folosești cum se cuvine. 

Zilele acestea am analizat mult situația. Sunt multumita de evoluția mea? Da, sunt. Mi-am ‘abandonat’ cariera ca sa fac ceva ce multi spun ca este sub nivelul meu. Sub? Ei bine, ma simt ca am progresat la meseria vieții. Nu simțeam bucuria aceasta nici daca deveneam CEO-ul băncii la care am lucrat. 

Locuiesc fără părinți de zece ani dar abia acum doua luni am simtit ca sunt capabilă sa am grija de o casa. Am înțeles in sfârșit ca eu aici am grija de doi copii, unul de șase ani si al doilea de treizecisipatru de ani. Daca au haine curate, mancare pregătită, ii asculta cineva când au ceva de spus, e totul perfect. Din proprie inițiativa, asigur rezerva de bere si de bomboane si totul merge ca pe roate. 

Eu stiu ca ma descurc foarte bine dar câteodată ego-ul meu are nevoie de confirmări. Luc, adica șeful meu nu ma lauda. Cel puțin eu asa credeam. Dar aseară, a câștigat un meci de rugby si a venit acasă cu câțiva colegi. Erau veseli, terminaseră rezerva de bere. Eu cobor ciufulita si adormita sa vad ce se întâmpla. Când ies de la toaleta il aud pe Luc spunându-le ca sunt ‘the nanny of the year’, ca sunt un înger, ca nici nu visa ca voi face tot ce fac pentru el. Intru si in loc sa ma umfla in pene, le spun sa dea muzica mai încet pentru ca nu pot sa dorm. Apoi Luc completează. ‘Monica e ca o mama atunci când ai nevoie.’ Eu rad si ma retrag. Pana la urma e ora trei dimineața si peste patru ore unul din noi va hrăni si va duce copilul la școala. Ma întorc in pat, adorm imediat si visez ca sunt cu prietenele mele la piscina, răsfățate ca niste prințese. 

Mi-a spus cineva odată: no matter what you do, be the best at it. Si azi am descoperit ca i-am urmat sfatul. Iti recomand sa faci la fel, speli geamuri, vinzi mașini sau inveti pe alții? Fii cel mai bun. Am învățat ca satisfacția nu vine dintr-un titlu sau din suma de bani pe care o ai in cont. Multumirea si bucuria vin din lucrurile mărunte. Intr-o zi din pupicul dulce (la propriu) al unui copil, in alta zi, din zâmbetul larg si sincer al unui partener de discuție. Iei o sămânță. Asa mica si neînsemnata. O pui cu drag in pământ, o uzi regulat si peste câteva zile vei vedea o mica planta. Timid, se arata prima frunza. Iar dupa alte câteva zile vezi un mugur, apoi o floare. Gradinarul nu spune, da-mi o floare si voi avea grija de ea. El o plantează, are răbdare, o îngrijeste si uite asa apare floarea. Si satisfactia gradinarului. 

Ce legătura am eu cu acest grădinar? Nici una. Nu il cunosc. Dar acum patru zile am plantat si eu o sămânță. Mi-am pus ordine in gânduri si am hotărât ca devin profesoara de yoga. O spun tuturor, este foarte clar. De fiecare data când o spun, ma simt bine. Am cerut prietenilor apropiați sa ma descrie in câteva cuvinte. Vai ce prieteni faini am. Mi-au dat încredere in mine. Pot sa o fac. Acum sunt sigura. Minunat moment, plin de glorie iar când s-a stins acest moment am intrat in panica. Unde ma duc? Cum fac? Oare imi ajung banii? Au apărut multe întrebări. Asa ca am stat in liniște si am așteptat sa vina răspunsurile. Ei bine, nu au venit asa toate deodată dar am înțeles ca nu rezolv nimic daca ma zbat ca pestele pe uscat. Lucrurile se vor rezolva de la sine. Stiu ca se va întâmpla ceva minunat. Merit, nu crezi? 

Mama spune ca atunci cand avem nevoie de “ghicit” este de fapt urmtorul fenomen: subconstientul nostru stie care e solutia, si cumva o voce interioara ne spune ce avem de facut, dar mintea constienta nu vrea sa auda, e prea tare setata sa se apere si sa rămână in zona de confort. Ce mama desteapta, am, nu-i asa? Deci subconstientul meu știe deja toate soluțiile. Eu renunț la frici si la conditionari si il ascult. 

Si da, ma cheamă Asia. Pana zilele trecute tineam strâns cu dintii de ideea de a face școala de yoga acolo. Poate o fac, poate nu. Cert este ca voi ajunge in Asia când va fi cel mai bine pentru mine. Pana atunci ma bucur de Franta si de oportunitatile pe care mi le oferă. Bizous.

20140404-102233.jpg

Advertisements

Let me know what you think!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s