Creative writing / Food for the soul / Insight / Travel / Yoga

Secretul. Sau ce a functionat pentru mine.

Vin in parc. Cel care ti l-am mai arătat aici. Nu stiu cat este de cald dar e cald. Imi plac oamenii din jur, imi place atmosfera. Nu ii admir pe acești oameni ca au timp liber, ci pentru ca aleg sa si-l petreacă in natura. In jurul meu un grup de băieți joaca fotbal, o fata vorbește la telefon de mai mult de ora. Unii mănâncă, alții se plimba. Unii citesc o carte si alții butoneaza telefoanele. De când cu telefoanele acestea mai noi, cred ca este mai corect sa spun ca pipăie telefoanele. Iar undeva mai la umbra, un tip meditează. Intr-o lume ideala, nu as fi uitat ipodul acasă si as fi ascultat muzica. Dar in aceasta lume admir oamenii din jurul meu, tipii cu tricou, tipii fără tricou, tipul cret, tipul cu mustața rasucita. Si aud pe unii cum cânta la chitara. Si propriile mele ganduri. Cuplurile de îndrăgostiți sau de plimbareti sunt de toate vârstele. Si de toate natiile. Niste fete fac plaja in sutien si altele dansează. Si nu sunt in grădina spitalului de nebuni, te rog sa ma crezi pe cuvânt. Sunt in parcul din centrul orașului Bordeaux. Un oras foarte frumos, boem dar foarte civilizat. In sfârșit, nu ma mai simt o ciudata când ma așez pe salteaua de yoga si desenez. Azi un prieten drag mi-a dat o definite interesantă cuvântului ciudat. Ceva ce nu ne putem explica. DEX-ul spune ca ‘ciudat’ inseamna ceva care iese din comun, care șochează.
20140411-230416.jpg

Ideea era ca eu ma accept pe mine asa cum sunt, chiar daca nu fac acele lucruri pe care le face toată lumea. Când eram mai mica si mai fraiera, mi se parea ceva gresit când nu ma adaptam la o situație sau nu ma integram intr-un grup. Si un om care doar acum înțeleg de ce mi-a apărut in cale, m-a întrebat de ce ma deranjează ca sunt altfel decât ceilalți? Acesta este o calitate, nu un defect. Mi-a luat ceva timp sa ii înțeleg cuvintele. Eu nu am auzit pe nimeni zicând ca se simte bine lucrând intr-un birou. Poate sunt oameni, eu nu am cunoscut. Eu nu m-am simtit bine si am vrut sa fac o schimbare. Am stat, am analizat si am găsit o alta meserie care mi-ar plăcea sa o practic. Cu drag si cu pasiune. Am văzut cum proful meu de yoga are o meserie care se impleteste usor cu viata personală. Vreau sa fac yoga, vreau sa ii învăț si pe alții (când o fi momentul) si mai ales, vreau sa stau printre oameni care fac yoga. In timpul liber sau in timpul serviciului. Nu vreau un program de x ore pe săptămana când practic iar in restul timpului sa ma metamorfozez. Jumătate din aceasta revelatie a venit acum doi ani când am observat ca eu nu ma mai imbrac in hainele care imi plăceau mie, ci făceam niste compromisuri. Apoi am decis sa nu mai temperez garderoba persoanala pentru a fi acceptata la banca si sa imi cumpăr haine dragute si potrivite pentru un asemenea mediu. Mi-a plăcut, normal, si imi stătea bine. Parea ca am facut o alegere buna. Iar in timpul liber, cu un buget mai mic, devenisem din nou eu. Si când purtam masca de birou, eram acceptata si admirata la servici. Atunci am constatat ca trăiesc pe doua planuri total diferite. In timpul liber nu as fi discutat cu nimeni despre servici. Aici ma refer la serviciul in sine. Normal ca avem si am prieteni de la servici asa ca existau subiecte de discuție. Dar cel mai des ne plângeam de cat de mult muncim sau barfeam pe unul si pe altul. Acum nu conteaza ce si cu cine vorbesc, sigur vine vorba despre yoga. Stiu ca nu pot sa conving pe toata lumea sa faca yoga, stiu ca nu toata lumea ma accepta pentru ca practic yoga. Si mai stiu ca unii prieteni, oricat de dragi mi-ar fi, vor ramane in urma din cauza ca eu imi reinnoiesc niste concepte despre viata si despre cum sa o traim. Si pentru ca pur si simplu evoluam in ritmuri diferite, unii mai rapid altii mai lent. Pe scurt, unii nu tin pasul si raman in urma. Deci sunt si aici compromisuri. Sunt constienta ca nu pot sa stau non stop in natura si imbracata doar in haine de yoga dar simt ca asa sunt mai aproape de echilibru.

20140411-230606.jpg

Hai sa continui metafora cu hainele. Dupa ce m-am apucat de yoga la câteva luni, decid eu sa arunc/dau toate hainele negre si sa ma imbrac mai colorat chiar si la servici. Asa ca puneam o masca peste masca. Tot atunci mi-am propus sa nu ma mai plâng ce tot ce nu imi convenea la birou. Stăteam intr-un birou fără geamuri si fara lumina naturala, lucram intr-o echipa care nu funcționa mereu in cea mai buna armonie, iar șefele mele erau cam exigente uneori. Dar începeam sa înțeleg ca șefele mele sunt si ele cate un suflet, au si ele viata personală si probleme ca noi toți. Am înțeles ca rolul lor nu era nici pe departe sa ma supere pe mine. Oricum, ma stresau destul de rar acum daca ma uit in urma si tot acum realizez cat de multe am învățat de la ele. Si cat de mult le multumesc.

Când am înțeles aceste lucruri cred ca s-a produs o schimbare in mine. Toată lumea ma întreaba cum am facut de mi-am schimbat radical cariera si viata. Uite ce am facut. M-am acceptat pe mine exact asa cum sunt nu cum ma prefac ca sa ii multumesc pe alții. Iar apoi i-am acceptat si pe ceilalți. Si uite asa, cu pași mici si uneori foarte mici am ajuns unde sunt acum. Adica in parc, pe iarba moale, la soare si o furnica se plimba pe piciorul meu drept. In timpul săptămânii la ora la care făceam mai demult reconcilieri.
20140412-000253.jpg

20140412-000259.jpg

20140412-000307.jpg

20140412-000314.jpg

20140412-000322.jpg

20140412-000329.jpg

Advertisements

Let me know what you think!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s