Creative writing / Food for the soul / Insight

cu tata si cu Einstein. cu salcami si albine. despre emotii si despre incredere. in Ardeal.

acum e rândul lui tata. ne întâlnim si plecam impreuna sa continuam vizitele. o întâmplare foarte nefericita ne scoate un bătrânel, cu cârje, răsturnat pe marginea drumului, in cale. tata il vede, si exact ca un super erou din desene animate, opreste mașina, in curba, in dreptul lui ca sa il ajutam sa se ridice si sa chemam salvarea. bătrânul plin de sânge este uimit ca il ajuta cineva, dezorientat si probabil in dureri groaznice. il recunoaște un vecin, si este dus acasă. ne urcam din nou in mașina. este prima data cand l-am văzut pe tata ca lăsa mașina parcata periculos si incorect in curba, pe marginea drumului. traficul nu este pus in pericol. dar acum știe o lume întreaga ca sunt fiica unui om minunat. din nou in mașina, imi stăpânesc cu greu plansul si ii spun printre sughituri ca este un om minunat. ( iar el spune modest ca oricine ar fi procedat la fel ca si el. eu nu sunt asa sigura dar sunt ultra mandra de el. si nu e prima data cand face astfel de gesturi. )

realizez acum, ca am simtit atat de des aceasta emotie in preajma tatălui meu… pana acum mi se părea ca sunt poate suparata, de multe ori imi găseam motive de plansete. imi pare rău, tata. de fapt ma emotioneaza prezenta ta. vroiam doar atenție si nu știam sa o cer. credeam ca daca fac un episod de plâns ca nu am mașina, skiuri noi sau mai stiu eu ce, as fi fost mai aproape de tine. dar ce sa fac daca eram dependentă de vocea ta care ma asigura ca totul va fi bine, ca o rezolvam noi cumva, ca ‘tata te sustine’.

a venit momentul cand, o voce interioară imi spune ca totul va fi bine, de fapt, ca mi se vor întâmpla lucruri minunate. asa ca nu mai caut sa fiu ‘asigurata’ de tata, de mama, sau de cei care ma înconjoară. mama nu se încadra, de fapt in aceasta categorie, ea părea in ochii mei ca ‘tine cu adversarul’ pentru ca eu in ochii ei eram si sunt imbatabilă. nu ma băteam si nu ma bat cu nimeni dar ma distrează comparatia vieții cu o lupta. mama se uita la mine, de exemplu cand am plecat la nouăsprezece ani de acasă, si imi spunea ca sunt capabilă de orice. iar eu, in gândul meu o contraziceam gândindu-ma la la cateva probleme de matematica, de exemplu, pe care nu aveam nici cea mai mica idee cum sa le rezolv. dupa zece ani, am învățat ca viata este mai mult decât un caiet de matematica, iar problemele ne apar in cale ca sa invatam ceva din ele, dar mai ales sa invatam ca orice problema are cel putin o soluție, si important este sa privim lucrurile cu mintea deschisă. nu o spun eu ci Einstein, toți suntem genii dar nu putem judeca un peste dupa abilitatile de a se cațără intr-un copac, nu-i asa?

mergem la bunici. regret ca inca nu s-au copt cireșele si nu ma pot bucura de ele dar descopăr fiecare particica din aceata gospodărie cu alți ochi. si cu drag. imi vin multe idei.

20140605-091114.jpg

20140605-091158.jpg

20140605-091213.jpg

20140605-091229.jpg
smulg un pastarnac din grădina si il mănânc asa murdar cu pământ

bunica gătește pe o plita modernă. gasesc un glob pamantesc si ii arat unde locuiesc. tot Einstein spune ca înțelegi un lucru in momentul in care ești capabil sa i-l explici bunicii. asa ca ii spun cum este viata mea, care sunt planurile mele de viitor, ce cariera vreau sa urmez. crezi ca a auzit de yoga? nu. dar ii explic ce este, cat de mult bine imi face. si mai ales cum voi ajuta si pe alții sa beneficieze… o asigur ca imi este bine si ca sunt fericita. si asa ea se bucura, si imi iartă absenta. bunicul meu, la peste optzeci de ani, este plecat cu albinele pe câmp. nu este meseria lui, dar este pasionat. ti-e frica de albine? mie nu. stiu cum sa ma joc cu ele si cum sa ma fac acceptată între ele.

20140605-092320.jpg

nu ma intorc la Bordeaux fără sa imi vad bunicul. asa ca pornim printre dealuri in căutarea stupinei. știm doar cu aproximatie unde este si telefoanele nu au semnal. asa ca doar instinctul si dorința ne pot ajuta sa il găsim. ne oprim la mormântul lui strabunicu, usor neîngrijit, dar este bine adăpostit sub un piersic frumos.

20140605-092445.jpg

20140605-092457.jpg

20140605-092516.jpg

20140605-092531.jpg
ce tara frumoasa putem sa avem. iar Ardealul este casa mea de suflet, nu exista ceva mai frumos.

20140605-092712.jpg

azi se pare ca este ziua emotiilor. il găsim pe bunicu’ printre salcami. ca prin minune ar spune unii. eu ma așez in iarba, iar ochelarii de soare ascund lacrimile de fericire care imi inunda fata.

20140605-092819.jpg

20140605-092831.jpg

20140605-092848.jpg

20140605-092901.jpg

20140605-093022.jpg

20140605-093037.jpg

aceasta plimbare lunga ne permite sa admiram peisaje, sa discutam, sa facem planuri, cateva ore trec foarte repede. realizez ca nici măcar nu am pornit radioul in mașina. sunt incantata ca am învățat sa ne ascultam unul pe celălalt.

ne întoarcem in oras si il las pe tata la tenis. sunt mandra de el cand il vad ca joaca tenis regulat de atat de mult timp. de douăzeci de ani adica. ma bucur ca am ajuns sa apreciez sportul si natura. si nu in ultimul rând, felicitări Simonei Halep.

tot tata, mai nou si-a luat bicicleta si o folosește aici printre dealurile cu si de aur.

20140605-093358.jpg

20140605-093832.jpg

ar mai fi ceva de precizat despre tata. azi mi-a demostrat pentru prima data ca are încredere in mine. cum? am promit cheile de la mașina lui noua si foarte foarte puternica. mi-a luat zece ani de eforturi sa ajung aici si de fapt s-a întâmplat in momentul in care am încetat sa fac eforturi si sa fiu eu însumi. ca sa vezi. iar eu? da, le dau dreptate psihologilor care spun ca o mașina frumoasa iti poate creste încrederea in tine. fac o fapta buna si ii fac plinul (cu cardul lui dar totuși). si da, trebuie sa recunosc, mi-ar plăcea si mie o asemenea mașina cand cresc mare. si cand tata va avea un iaht. sau ce mai vrea el. inca o destainuire. habar nu am sa dau drumul la muzica si ma simt ca intr-o naveta spațială. dar realizez cat de importantă este tehnologia si cat de mult ne ajuta, de fapt, sa evoluam. cu moderație, orice ne face bine. caii putere pot fi fără moderație. cand eram … mai tânara si mai zvapaiata, nici eu nu mi-as fi dat cheile de mașina, trebuie sa recunoaștem.

urmează fratemio. fac si cu el o plimbare. ne urcam in mașina, cum altfel 🙂 si ajungem pe deal, sa vedem terenul pe care vom construi o casa pentru el. i-am promis ca ma ocup personal de decorațiuni. cu masa dintr-un motor si o sticla deasupra si fotolii din piele din mașini. ca la Top Gear. ca doar fratiorul meu drag si scump poate sa demonteze si sa construiască la loc o mașina. in mărime naturală. la doi ani, putea sa iti explice ca el a fost la fabrica BMW din Germania si ce a văzut el acolo. toată admiratia mea pentru ca a știut de mic ce are de facut pe aceasta lume. ce face el astăzi? se ocupa de service-ul auto, afacerea familiei (ce frumos suna), conduce mașina lui preferata si se bucura de viata. bravo!

ps: Mara, acum înțelegi de ce am condus patru BMW-uri in acest weekend? nu se poate altfel 🙂

Advertisements

2 thoughts on “cu tata si cu Einstein. cu salcami si albine. despre emotii si despre incredere. in Ardeal.

Let me know what you think!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s