Creative writing / Insight

despre barbati, flori si soparle

Am o intrebare. Ce fac soparlele noaptea? Ziua, stim cu totii, se bucura de soare. Am cunoscut azi o soparla a carei soarta ma intereseaza in mod special. Dorm de pranz, ma trezesc usor dezorientata. Nu stiu daca e dupa-masa sau a doua zi dimineata. Cobor la baie. O soparla sta chiar in fata usii. Nu stiu ce sa fac, nu vreau sa o deranjez si nu ma simt in largul meu sa trec pe langa ea. Asa ca ma duc la cealalta baie. Maine vine doamna care face curat. O doamna draguta, comunicativa, foarte harnica, dar ea are o problema. Ii este foarte frica de serpi si soparle. Acum doua saptamani, un sarpe de plastic, de jucarie, lasat de Clement in baie langa chiuveta a impiedicat-o sa faca curat in baie. Nu vreau sa stiu ce s-ar intampla daca s-ar intalni cu un asemenea animal viu. Eu…mie, nu mi-e frica de soparle si impart fericita holul cu acest nou colocatar al casei. Nu vreau nici sa ramana, nici sa plece, sper doar sa nu calc pe ea din greseala. Sper sa se imprieteneasca pisica cu ea si sa ii arate pe unde sa iasa afara si sa se bucure de libertate si de soare. Sau sa o manance pentru ca ar fi oarecum normal daca ma gandesc la legile naturii. Animalele mai mari mananca animale mai mici. Chiar daca  eu nu mananc animale mai mari sau mici decat mine, accept ca asa se desfasoara lucrurile. 

20140625-180415.jpg
Imi fac un dus nederanjata de soparla, ma joc cu un gomaj cu cafea si miere iar cand ies din baie ma simt ca si Cleopatra. Asa ca ies afara, in oras, sa le arat si celorlalti cum ma simt. Cerul este frumos in aceasta seara si orasul parca imi face in ciuda ca il voi parasi in curand si cumva imi arata doar locuri frumoase. Ma amestec in multime si studiez oamenii. Nimic nou pana aici. Sunt uimita cat de frumoase si cochete sunt frantuzoaicele, sunt impresionata si de francezi care le ajuta sa se simta frumoase, fiecare cu farmecul sau cu parfumul lui. Noi femeile functionam atat de diferit de voi, barbatii. Stim toti foarte bine dar cumva in loc sa folosim acest avantaj, mai mult ne lasam incurcati de el. Femeile in general, de mici, cresc printre printese si papusi, si spera ca atunci cand vor fi mari, va veni printul calare pe un cal alb sau pe un Porsche alb cu o herghelie impresionanta si le va oferi propriul basm. Eu una, am sarit peste etapa printese si papusi, m-am jucat cu ele la un moment dat, le taiam parul si le faceam haine. Si apoi ma jucam cu fratele meu cu masinile lui. Asa ca am dezvoltat si eu o pasiune pentru hergheliile de cai putere. Cand aveam doisprezece ani, ma uitam cu fratele meu intr-un catalog auto si imi alegeam masina preferata, evident una cu foarte multi cai putere. Apoi am descoperit ca imi place sa conduc, sa ma joc cu acei cai putere…si unde e rolul printului in aceasta poveste? Am avut parte de cateva experiente, cu diversi indivizi departe de a juca roluri de printi dar pana la urma am descoperit ca au si ei rostul lor. Cumva, suntem facuti sa convietuim, asa ca printul cumva trebuie sa apara si el de undeva. Ca doar asa e natural, sa facem copii si sa traim mai mult sau mai putin fericiti pana la adanci batraneti. 

Recent, am descoperit despre mine ca vreau si eu un asemenea scenariu, cu copii si apoi nepoti. Socant. Si apoi pe urma au aparut, evident o gramada de intrebari. Sunt recunoscatoare ca nu am o sora mai mica deja casatorita, si nici prietene care sa ma fi pus sa ma umilesc in postura de domnisoara de onoare la nunta lor, asa ca nu pot sa spun ca imi doresc sa ma casatoresc iar ideea unei nunti, o seara in care, cateva zeci sau chiar sute de oameni se uita doar la mine, ma sperie de-a dreptul. Dar o voi face pana si eu cand ca fi cazul. Mai este mult pana atunci, abia am descoperit ca voi juca si eu acel rol la un moment dat. Bun si dupa acea seara, care cu siguranta se va incheia cu dureri de picioare si nicio urma de romantism pentru ca e totul calculat, ce se intampla? Aici as vrea sa fiu lamurita. Cum faci sa accepti o alta persoana, de sex opus, un extraterestru, in viata si pijamalele tale fara sa iti pierzi propria identitate si fara sa il faci pe cel de langa tine sa regrete ziua aceea in care s-a hotarat sa te ceara de nevasta. Desi toti prietenii apropiati i-au spus sa nu o faca. 

20140625-180426.jpg
M-am uitat la multe filme si la multi oameni adevarati din jurul meu care o fac, convietuiesc. Si secretul pare sa fie destul de la indemana. Armonia si fericirea din cuplu vine in momentul in care cei doi pur si simplu oferă. Si nu cer nimic in schimb. Femeile vor romantism iar barbatii nu inteleg conceptul. Ele vor flori, iar ei nu le inteleg rostul. Eu am trecut prin diverse etape. In adolescenta nu intelegeam de ce mama, sta ore in sir in gradina si ingrijeste niste flori. Dupa zece ani, am deschis si eu inima si ochii si am vazut rezultatul. O gradina frumoasa pe care ador sa o privesc. Din nou, ma intreb care e rolul printului. Si in sfarsit l-am gasit, niciunul. Am cunoscut tipi care apreciaza florile. Vrei sa iti spun adevarul? Nu ma impresioneaza deloc, dimpotriva. Florile sunt ale noastre, ale femeilor, iar cand un barbat este interesat de ele pare nefiresc. Vreau si eu la un moment dat, sa fiu surprinsa cu o floare, sa o pun dupa ureche si apoi sa mi se spuna ca sunt mai frumoasa ca acea floare. Evident ca sunt mai frumoasa pentru ca cel care o spune, este barbat si nici nu vede acea floare. Si da, gestul buchetului de flori mi se pare tras de par, florile nu sunt facute pentru a fi taiate, vandute si apoi cu o falsitate iesita din comun oferite unei biete naive pentru a o pacali. Eu sustin mai mult natura si mai putin comertul, dar aceasta sunt eu, o ciudata. 

Si totusi imi plac florile. Am descoperit cum sa ma bucur de ele. Si in acest moment, stiu ca El ar putea sa ma vada la randul lui si sa ii placa ce vede. Atat de simplu si toata lumea e fericita. Eu privesc floarea si ma bucur de ea. El ma vede si ma admira. Deci El nu are niciun rol. Dar e acolo. Vede cum se face, ceea ce imi place si in zilele in care nu am o floare la indemana, gaseste el o modalitate sa ma faca sa ma simt bine. Am analizat putin ritualurile de cucerire de-a lungul timpului. In vremea bunicii, bunicul, tanar si chipes o observa, ceva il atrage catre ea, asa ca ii face curte. Expresia aceasta isi pierde sensul in zilele noastre, din pacate. Atunci, barbatii, pentru ca nu aveau alta solutie, se dadeau la propriu peste cap ca sa cucereasca o femeie. Nu era usor. Cumva ei trebuiau sa stie care este reprezentanta sexului frumos care le va deveni partenera pe viata. Pentru ca atunci nu exista divortul. Si uite ca se descurcau, cel putin bunicul meu, a reusit. Din fericire a cucerit-o pe bunica, au facut copii si apoi nepoti si uite asa am aparut eu. Deci este bine pana aici. Si mai bine este sa vad ca si dupa cincizeci de ani, el se uita fascinat la ea, ii face complimente si ea, ca orice femeie, cateodata ii vine sa il stranga de gat, eventual ii si spune vreo doua, dar dupa cinci minute se iau in brate si se pupa. Atat de frumos. 

Apoi s-a inventat divortul. Deci barbatii, la fel si femeile au o portita de scapare. Daca au ales persoana gresita pe care sa o cucereasca, sau ele au spus da prea usor sau prea ametite de cuvinte adevarate dar spuse cu o intentie nu atat de buna ca in basme sau povesti cu printese, exista o rezolvare. Si apoi o luam de la capat. Si hai sa fim seriosi, in basme nu iti arata nimeni ca printesele mai au si toane si printii au chef de o (lada de) bere cu baietii. Odată ce s-a descoperit divortul cumva a dispărut si dorința de a găsi persoana ideala, si din păcate s-a ajuns doar la obligația de a găsi pe cineva, nu contează cine doar pentru ca asa ne impune societatea sau hormonii. 

Apoi am crescut mare. Am ajuns la vârsta la care bunica imi spune ca este cazul sa fac si eu acel pas iar apoi sa fac copii. Imi spune aceste lucruri de la majorat de fapt dar acum dupa zece ani încep sa înțeleg ce vrea sa spună. Si am ajuns la varsta la care facea sens sa fiu si eu ametita la randul meu de un reprezentant al sexului tare. Uneori m-am lasat ametita greu alteori prea usor dar un lucru e cert. Lucrurile nu se schimba prea mult. Noua, domnisoarelor ne place sa fim cucerite. Iar domnisorii sunt din ce in mai repetenti la aceasta materie pentru ca alte doamne sau domnisoare cedeaza prea usor. Nu judec. Aceste lucruri de intampla dinainte sa ma fi nascut, asa ca s-a creat deja un sablon din care se iese foarte greu. Si ne adaptam. 

Si cred ca am gasit propria mea versiune a basmului. Sau a printului. El nu mai trebuie sa se dea peste cap ca sa ma cucereasca. Daca are ocazii sa ajunga in compania mea, probabil m-a cucerit deja. Pentru ca avem cu totii perceptii si fara un intreg arsenal de metode, eu poate am vazut o privire care m-a facut sa simt siguranta si efervescenta in acelasi timp. Nici nu herghelia nu trebuie sa faca eforturi pentru ca intre timp am invatat ca exista si trenuri. Cu toate acestea, da, prefer ca El sa cunoasca acest domeniu mai mult ca mine. Si este greu din moment ce am crescut printre masini iar acum, cand sunt fille au pair, adica ajut un parinte sa isi creasca copilul, ma ofer sa fac si revizia la masina. Ne place sa fim independente, acceptam cu greu ca suntem mai delicate, si ne impresioneaza totusi cand El se da jos din masina ca sa ne deschida portiera. Un gest frumos si ma bucur ca am avut parte de el. Chiar daca cel care a facut-o a fost un personaj secundar in basmul meu. Multe prietene de-ale mele stiu sa repare o pana la o roata. Deci barbatii au pierdut din indatoriri. A devenit mai comod pentru ei pentru ca noi femeile ne-am adaptat si reusim sa facem fata cu brio la multe meserii de barbati. Si invers. Dar barbatilor li s-a dat ceva nou de facut. Sa ne faca sa ne simtim protejate, sa ne fie parteneri de distractie. Tot ce pe vremuri primeam de la un oras intreg, acum vrem sa primim de la un singur om. Ca este perfect capabil, doar a facut marele pas si ne-a invitat la un restaurant si a doua zi a trimis un buchet de flori. Nu este intotdeauna atat de simplu. Ma apropii de concluzie. 

20140625-180432.jpg

Suntem diferiti in gandire si in actiune. Dar ca sa ne gasim si sa ne combinam, trecem prin acea etapa de cunoastere. Asa ca eu am gasit povestea de dragoste ideala. Sarim peste etapa cu gesturi exagerate pentru ca oricum ne vrem deja unul pe celalalt. In schimb ne descoperim unul pe celalalt. Fara sa ne dam peste cap, pur simplu petrecem timp impreuna facand ceea ce ne place. Si in cazul fericit ne place ce am vazut la celalalt. Mai departe? Ne trezim la realitate. Ne dam seama ca lucrurile nu pot continua asa la nesfarsit. Stim prea bine ca ne transformam in continuu, ca evoluam iar daca nu o facem simultan, ne pierdem pe drum. Solutia? Ramanem deschisi. Ne angajam intr-o calatorie cu cineva doar daca suntem siguri ca acea persoana este capabila. Si cum aflam acest aspect? Dam peste un barbat care la fel ca bunicul meu, respecta femeile. In primul rand respecta femeia de langa el. Si o iubeste cu calitati si defecte. Nu ii cumpara flori dar in loc sa ii spuna pe nume, o striga cu un nume de floare. O cucereste in fiecare zi, nu doar o zi, o saptamana sau un an pana ea spune ‘da’. Eu acesta cred ca este rolul personajului principal masculin din viata mea. Sa scoata ce este mai frumos din mine. Sa ma faca sa ma simt in siguranta. Sa ma iubeasca asa cum sunt pentru ca si eu il iubesc pe el asa cum este. Sa imi fie prieten. Sa imi vorbeasca si sa ma asculte cand ii vorbesc. Sa ma tina in brate si nu in ultimul rand sa ma inunde cu complimente. Ca doar le merit. Am doua maini, doua picioare, doi sani, zece degete, doi ochi frumosi. Fara fals. Trebuie doar sa deschida ochii si sa vada ce are bun, langa el. Si restul vine de la sine

20140625-180421.jpg

Advertisements

5 thoughts on “despre barbati, flori si soparle

  1. Monica, nu esti ciudata, si mie imi plac mai mult florile cu radacini, fie ele in ghivece sau gradina si nu incurajez comertul cu flori. Cat despre divort, cred ca e un lucru bun ca oamenii care descopera ca, dupa ce s-au casatorit nu mai au nimic unul pentru celalalt sa o apuce pe drumuri diferite si sa isi continue viata, sa caute fericirea. Partea cea mai naspa e cand nu fac asta de dragul copiilor sau din alte motive…

    • draga mea sunt de acord, prefer si eu florile cu rădăcini. cat despre divorț, sunt si cu el de acord, dar mi-ar plăcea ca oamenii sa se gândească mai mult înainte sa se căsătorească. asta vroiam sa spun. cunosc si eu cupluri care au divorțat si au învățat din greșeli si acum sunt mult mai bine. iti doresc seara frumoasa

      • Asta ar fi ideal, sa se gandeasca mai bine, dar nu cred ca gandirea sta la baza multor decizii care se iau cand vine vorba de casatorie la majoritatea cuplurilor de indragostiti 🙂 si poate chiar daca se gandesc, unii se mai schimba pe parcurs. O seara frumoasa si tie!

  2. Si eu am aceeasi dilema : cum faci sa accepti pe cineva in pijamalele tale si sa nu regreti , apoi…si fara sa incerce sa te schimbe?Sau sa il schimbi?Adica , ma intreb eu , cand il intalnesti/o intalnesti si sti exact cum este si totusi vrei sa ramaneti impreuna , nu accepti asa cum e , fara sa iti spui in gand ca o sa il schimbi cu vremea? Adica de ce sa il schimbi?Unde ar mai fi farmecul lui/ei , dupa aceea?Pai nu tocmai felul de a fi al lui/ei te-a atras?Daca incepi sa schimbi , unde pleaca farmecul ala?
    E complicat,….in rest , soparlele sunt niste fiinte asa de dragute….mai ales alea verzulii 🙂

  3. Soparlele,seara amortesc daca este suficient de racoare sa se intample asta. Trandafirii din poza ta sunt minunati.Oricat de frumoasa ar fi femeia ce ar purta unul la fel in par nu as putea minti spunandu-i ca este mai frumoasa decat el(si nu am o gradina cu flori pe care o ingrijesc!).

Let me know what you think!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s