Mai am cateva impresii din vacanta si ma potolesc.
Cand eram in clasa a 12a imi imaginam ca undeva in viitor, vom circula si noi pe autostrăzi in Romania. Si uite ca se întâmpla. Progresam.
Ca in fiecare an de Pasti si de Crăciun, imi iau fratele pe sus si mergem la bunici la Cluj. Din fericire el nu are chef sa conducă, asa ca pot sa ma distrez eu conducând BMW-ul. In mod normal nu as preciza ce marca de masina conduc dar in familia mea, ne plac mașinile si ne place sa conducem. Cand avea doi ani, fratiorul meu mi-a spus: ‘Moninica, eu ma duc la Sturgat sa vizitez fabrica de masini’.
In Alba vad o magnolie frumoasa pe marginea drumului si nu ma pot abtine, opresc sa fac o poza. Nu imi iese poza dar le salut pe cele doua băbute care stau pe banca lângă poarta. Plecam mai departe pentru ca avem si noi bunici care ne asteapta cu bunătăți.
Constat ca ei îmbătrânesc, constat ca viata pe care au dus-o si experientele trăite si auzite, ii fac mai fricosi si mai pragmatici decat celelalte persoane in vârsta pe care le-am cunoscut eu in vest, in călătoriile mele. Eu le promit ca voi face in asa fel încât sa am o viata echilibrata si sanatoasa la pensie. Mai e pana acolo, acum sa ne bucurăm unii de alții si de sarbatori. Bunica mea a inteles intr-un final ca eu nu mănânc cărnuri si miel si drob, asa ca mi-a pregătit mancare de praz, salata de conopida si de boef fara boef. Delicios. Ciocnim un ou rosu, mâncam niste cas de la oile bunicului si plecam si spre casa.
Timpul petrecut ‘acasă’ zboară foarte repede si uite asa, vine si ziua de luni si pregătesc bagajele pentru plecarea la Bucuresti.
Dar mai fac o plimbare cu mama si inca o mama faina. Ajungem la castel la Hunedoara.
Ne luam rămas bun si pornim din nou,
pe autostrada, spre Bucuresti. Pe curand!
Fetița cu ‘nu’ în brațe 
frumos 🙂